Mănâncă Prin Joc. Caiet De Educaţie Alimentară Pentru Copii Între 6-10 Ani.

  • Autor: Roberta Graziano
  • Editora: Tektime

Sinopse

Este cunoscut faptul că Italia se numără printre țările europene cu cea mai mare rată de copii supraponderali. Multe campanii au fost lansate pentru a rezolva această problemă și se cheltuie mult pentru informarea și formarea părinţilor, profesorilor şi personalului medical care se ocupă de copii. Dar, părerea autoarei este că a profita de capacitatea de învăţare a copiilor este cel mai bun mod pentru a face o informare şi o educaţie sănătoasă, deoarece obiceiurile învăţate de mici se vor păstra şi în viaţa de adult. Astfel, educarea copiilor de astăzi înseamnă adulţi mai informaţi mâine. Scopul acestei cărți este acela de a învăţa copiii despre o alimentaţie corectă și un stil de viață sănătos, prin intermediul fişelor, jocurilor şi poeziilor. De asemenea, aceştia sunt încurajaţi să-şi analizeze propria alimentaţie, făcând o comparație între regulile alimentare sugerate în carte şi mâncarea lor de zi cu zi. Toate acestea ar trebui să se desfăşoare împreună cu părinții, profesorii şi orice altă persoană care se ocupă de copii, astfel încât să poată învăţa împreună, să discute şi să se consulte. Vârsta indicată: de la 6 ani.